Fundația „Grupul de inițiativă ecologică și dezvoltare durabilă” împreună cu TVR Cluj au marcat în cadrul unui program de televiziune unic finalul unui traseu dunărean ce a debutat la Tulcea și s-a încheiat la Drobeta Turnu Severin. Caravana „România Continuă”: Proiect Dunărea, fiindcă la acest program ne referim, este un proiect de televiziune inițiat de TVR Cluj împreună cu Fundația „Grupul de inițiativă ecologică și dezvoltare durabilă” și susținut de toate studiourile teritoriale ale SRTV. Alături de jurnaliștii TVR, reprezentanți ai autorităților locale, oficiali guvernamentali, experți din țară și din afara ei, universitari, istorici, diplomați au dezbătut pe marginea tuturor subiectelor care compun diversitatea unei problematici precum cea legată de regiunea Dunării.
Aflați în perioada 6 – 8 iunie 2019 la Tulcea, Galați, Brăila, și apoi în perioada 2 – 6 iulie 2019 la Giurgiu, Bechet și Drobeta Turnu Severin, jurnaliștii TVR și invitații lor au abordat locuri și oameni, teme si subiecte, proiecte și perspective care în esență au subliniat cele mai importante aspecte legate de dezvoltarea regiunii Dunării: creșterea prosperității și consolidarea regiunii, protejarea mediului, interconectarea și nu în ultimul rând conservarea diversității etnoculturale a spațiului respectiv.
Oficiali guvernamentali în frunte cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene și alți decidenți cu atribuții în domeniu au transmis publicului telespectator viziunea românească privind regiunea Dunării. Trebuie să subliniem aici că țara noastră deține în această perioadă, până la începutul lunii noiembrie, președinția SUERD – Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a doua strategie macro-regională a UE.
Știri, dezbateri, reportaje, folclor au fost producțiile de televiziune concepute și realizate în această caravană, toate fiind transmise live, zilnic, pe canalele regionale, centrale și internaționale ale TVR.
Proiectul își continuă drumul, după parcurgerea traseului românesc al Dunării, caravana urmând să fie prezentă și în afara țării, în alte stații dunărene – Budapesta, Viena, Regensburg – până la izvoare, în Germania. De asemenea, realizările Caravanei „România Continuă” : Proiect Dunărea de pe traseul românesc al Dunării vor fi prezentate în cadrul unui eveniment de tip gală ce va fi organizat în toamna acestui an la „Casa Dunării” din București.