Fundația „Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă„ împreună cu Academia de științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-sisești„, Academia Română, COGEN România, Universitatea Ovidius Constanța, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Agenția de Dezvoltare Regională S-E, Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța organizează vineri, 3 iulie 2009, cel de-al III-lea Forum cu tema „Starea și importanța pădurilor din România la început de mileniu III „.
Acest forum este dedicat zilei de 5 iunie „Ziua Mondială a Mediului„ (World Environment Day) sărbătorită în peste 100 de țări ale lumii. În această zi, ONU atrage atenția opiniei publice cât și politicienilor asupra problemelor de mediu, promovând o economie și un stil de viață „verde„. O eficientă energetică mai bună, susrse alternative de energie, conservarea pădurilor, un consum care să nu afecteze mediul.În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme de actualitate precum starea patrimoniului forestier din România, conservarea ecosistemelor forestiere și reconstrucția sistemului de perdele forestiere de protecție a județului Constanța, rezervația Biosferei – Delta Dunării, refacerea și dezvoltarea fondului foretier, creșterea perdelelor forestiere de protecție, biomasă foretiera – alternativă de resurse energetice regenerabile, precum și programe de fină Forumul va fi deschis de prorectorul Universității Ovidius, Victor Ploaie. Printre invitați amintim: primarul Constanței, Radu Mazăre, viceprimarul Decebal Fagadau, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu și Cristinel Dragomir, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, prefectul Constanței, Liviu Tit Brăiloiu, foștii președinți ai României Ion Iliescu și Emil Constantinescu și guvernatorul Deltei, Grigore Baboianu.

